Gică Popescu a dat verdictul la finalul sezonului: „Florin Tănase este cel mai bun jucător din Liga 1!”. Ce spune despre lupta la titlu
Președintele lui FC Viitorul, Gică Popescu, afirmă că Florin Tănase (26 de ani), de la FCSB, este cel mai bun fotbalist din Liga 1.
Președintele formației dobrogene a vorbit despre echipele care se duelează pentru titlul Ligii 1: FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.
Fostul internațional a tras și câteva concluzii, afirmând că nici un jucător nu este peste Florin Tănase în campionatul Ligii 1.
Gică Popescu a dat verdictul la finalul sezonului: „Florin Tănase este cel mai bun jucător din Liga 1!”
Totodată, Gică Popescu afirmă că în acest moment, presiunea este uriașă pe jucătorii echipelor aflate pe podiumului clasamentului, în contextul în care mai sunt doar două etape de jucat din acest sezon, iar titlul este încă pe masă.
„În momentul în care te apropii de final, presiunea este foarte mare. Performanţa înseamnă presiune, cine nu suportă presiunea nu va face performanţă. Eşti capabil să nu îţi tremure picioarele? Faci performanţă!
Ca reper, meciul pe care l-a avut Craiova cu CFR, ultima etapă, finala campionatului trecut. Am văzut jucători de echipă naţională cărora le tremura piciorul. Cele două echipe, FCSB şi CFR Cluj, au jucători care să poată suporta această presiune.
Cred că Florin Tănase este jucătorul cel mai bun din Liga 1 în acest moment. A jucat bine şi la echipa naţională. Cred că dacă ar fi fost Coman, alta ar fi fost situaţia celor de la FCSB în Liga 1”, a spus Gică Popescu potrivit Telekom.
Florin Tănase poate pleca de la FCSB
Gigi Becali, patronul lui FCSB, anunță că Florin Tănase are toate șansele să părăsească clubul la vară, însă numai după ce formația roș-albastră va termina preliminariile europene.
Totodată, patronul lui FCSB anunță că dorește să îi schimbe postul jucătorului în perioada următoare.
FCSB se află în acest moment pe locul 2 în clasamentul Ligii 1 și speră să câștige campionatul. Formația lui Toni Petrea are 44 de puncte, cu un punct mai puțin față de rivala CFR Cluj, care se află pe primul loc.
„O să iau sigur un atacant la vară, cum v-am spus, pentru că vreau să-l fac pe Tănase inter în campania europeană. Ulterior, probabil că va pleca. Cred că dă oricine pe el acum 5 milioane de euro. Iar eu zic că mai dă 5 goluri până la final, 2 cu Sepsi, 2 cu Craiova, 1 cu CFR.
Acum, imediat, nu mă interesează să vând. Acum pregătesc calul, îl spăl, îl duc la antrenament, și vedem când iese la hipodrom pe ce loc ajunge. Poate negociez din 10 în 10 milioane, poate din 20 în 20. Cine știe…”, a declarat Becali.