Gică Popescu este unul dintre cei aproximativ 140.000 de oameni din România infectați cu noul coronavirus. Oficialul de la FC Viitorul a suferit până când a reușit să învingă temuta boală.
Fostul fundaș al Generației de Aur a avut simptome și a fost internat la spital. „Baciul” dă asigurări că și-a luat toată măsurile de protecție și nu înțelege cum de a ajuns să se îmbolnăvească de COVID-19.
„Avusesem anumite simptome, m-a durut capul, iar când am mers la medic m-a diagnosticat și cu pneumonie. Am stat în spital, iar acum sunt negativ!
Chiar mă intrigă. Eu am făcut tot posibilul să mă protejez! M-am dezinfectat, am purtat mască. Uite că dacă lași o oră garda jos, o pățești. Important e că sunt bine, la fel și cei dragi”, a spus Gică Popescu, potrivit Impact.ro.
Fostul mare jucător a fost internat timp de 10 zile și a primit tratament cu Remdesivir, unul dintre medicamentele care și-au dovedit eficiența în combaterea COVID-19.
Viitorul a scos o remiză cu CFR Cluj, iar Gică Popescu a pus tunurile pe oficialii fotbalului românesc. Președintele constănțenilor cere introducerea sistemului VAR în Liga 1. Și Dan Petrescu a izbucnit la adresa arbitrului Marcel Bîrsan.
Viitorul și CFR Cluj au termiat la egalitate, 1-1, iar Marcel Bîrsan a nemulțumit ambele tabere. Gică Popescu spune că este nevoie urgentă de introducerea sistemului VAR.
„A mai fost o fază cu De Nooijer. Să îl lăsăm pe domnul Crăciunescu să se pronunțe. Eu cred că e un rezultat echitabil. Am încercat să conservăm rezultatul. Am fost egalați și puteam să și pierdem. CFR e o echipă cu experiență. Aceasta a fost modalitatea lor de lucru.
Am încercat și noi să punem mai multe probleme. Jucam acasă. Ne-am așteptat la mai mult curaj. Rezultatul este unul corect. Noi ne așteptam să fie un început greu. Pentru că s-au schimbat multe, după 6 ani cu Gică.
Noi suntem obișnuiți cum se lucrează la antrenament. Suntem convinși că vor veni și rezultatele. Ruben nu a avut timp. A încercat din mers să remedieze lucrurile. Sperăm că în aceste două săptămâni lucrurile să evolueze și la meciurile următoare să arătăm cum am arătat la meciurile cu Astra.
Văzând greșelile de arbitraj, Dan are dreptate. M-am uitat la meciul de aseară. Au fost discuții, tot felul de dezbateri. Eu cred că dacă am avea VAR toate aceste discuții n-ar mai exista. Am înțeles că costurile ar putea fi suportate de Ligă. Testările la noi, VAR-ul la noi, totul la noi?
Trebuie să plătească Federația. Foarte bine, jumătate să fie suportat de Ligă. Nu știm nimic… ”, a declarat Gică Popescu la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER