Gică Popescu, după victoria clară din amicalul cu Universitatea Craiova: „Nu ne îmbătăm cu apă rece”. Se teme de retrogradare: „Vom promova tineri doar dacă matematica ne va permite”

Gica Popescu la antrenamentul oficial al Viitorului de dinaintea meciului impotriva celor de la KAA Gent, din preliminariile Ligii Europa, desfasurat pe Stadionul Ghelamco din Gent, miercuri 24 iulie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Gheorghe Popescu, președintele clubului Viitorul, a vorbit după victoria clară împotriva Universității Craiova, 3-0, din cadrul primului meci amical înainte de reluarea Ligii 1.

Oltenii au fost încasat două goluri de la tânărul Louis Nițu, jucător în vârstă de doar 19 ani, cu un salariu de 500 de euro pe lună. Oficialul este mulțumit de felul în care a arătat echipa lui Gică Hagi, în amicalul Universitatea Craiova – Viitorul, scor 0-3, dar rămâne precaut.

Gică Popescu: „Obiectivul e să vedem toți jucătorii”

„Ținând cont că venim după nouă săptămâni de inactivitate și doar trei de pregătire, meciul a fost unul reușit. Obiectivul este acela de a vedea toți cei 33 de jucători care au efectuat aceasta perioadă de pregatire. Nu ne îmbătăm cu apă rece. Mai avem o săptămână să punem la punct lucrurile care nu au funcționat astăzi, astfel încât să fim pregătiți la ora meciului cu Iașiul”, a spus Gică Popescu, la Digi Sport.

Gheorghe Hagi s-a agitat pe marginea terenului chiar și la scorul de 3-0, iar președintele Viitorului a motivat: „Pe Gică nu cred că îl vom vedea altfel decât îl știm, foarte preocupat, foarte activ”.

Viitorul, precaută în play-out

Întrebat dacă Gică Hagi va promova în continuare tineri și în meciurile rămase din play-out-ul Ligii 1, Gică Popescu rămâne rezervat în privința acestui aspect.

„Nu avem de unde ști, pentru că nu e simplu. Când te bați în subsolul clasamentului și planează asupra ta pericolul retrogradării, nu riști. Va trebui să fim foarte atenți. Pe noi ne bucură când vedem că băgăm jucători născuți în 2002-2003 și echipa funcționeaza la fel. Însă ca să progresese au nevoie de timp. Ne dorim ca matematica să ne permită să facem astfel de schimbări”, a spus Gică Popescu.

Publicat: 06 06. 2020, 13:32
Actualizat: 06 06. 2020, 13:36