Gică Popescu consideră că România nu este capabilă să trimită jucători direct la marile cluburi din Occident. Fostul căpitan al Barcelonei susține că echipele importante din Europa monitorizează foarte atent fiecare detaliu ce ține de un jucător de care sunt interesate. Unul dintre cele mai importante lucruri este CV-ul fotbalistului, adică performanțele pe care acesta le-a reușit.
„Real Madrid, Barcelona sau Milan nu transferă chiar așa de ușor jucători. Eu am dubii că vreun jucator din campionatul nostru se poate transfera direct la aceste cluburi mari.
Nu e suficient să ai calități. Calități au foarte mulți si crede-mă că în trecut am avut atâția jucători cu niște calităti extraordinare, care au ajuns șoferi de taxi. Prima data să faci rezultatul, iar apoi să se gândească la străinătate”, a declarat Gică Popescu la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER