Gică Hagi a șocat lumea fotbalului din România, după ce a decis să se retragă din funcția de manager tehnic a Viitorului. Gică Popescu, președintele clubului, nu a fost surprins de decizia cumnatului său și a oferit o primă reacție în exclusivitate pentru ProSport.
„Știam de decizia lui Gică de câteva săptămâni. El a tot anunțat că va veni un moment în care va face un pas în spate. Sunt 10 ani grei, a luat proiectul de la zero și l-a construit, după 5 ani a decis să stea și pe bancă.
Acum a venit clipa în care se retrage din acest rol, dar va continua munca în cadrul Academiei și a clubului, va continua să coordoneze tot ce înseamnă copii și juniori. Noi avem câteva soluții pregătite, am urmărit din timp să fie totul gata când va fi cazul.
Vom anunța numele la finalul sezonului, așteptăm să vedem când se va termina campionatul. E o pauză binemeritată pe care Gică o ia, mulți poate l-au luat în glumă”, a declarat Gică Popescu, în exclusivitate, pentru ProSport, după ce clubul Viitorul a anunțat despărțirea de Gheorghe Hagi.
Totodată, Hagi e antrenorul cu care Viitorul a luat titlul de campioană în anul 2017. În acest sezon formația lui Hagi a terminat pe locul 1 din play-out. Echipa s-a înființat în 2009.
„Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României. Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori” – Gică Hagi
Decizia Regelui vine la 24 de ore după înfrângerea Viitorului în fața lui Sepsi, scor 0-3.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER