„Gigel Bucur va pleca”** Timișoara îl „reactivează” pe Mansour
Contra și-a dat acordul și Timișoara așteaptă ca fundașul să își
rezolve transferul cu Getafe. Marian Iancu încă nu știe care va fi
situația fraților Karamyan, dar spune că Gigel Bucur este aproape
de plecarea de la Poli!
„Am ajuns la înțelegere cu Contra! El vrea să ne ajute,
încercăm să găsim o formulă de calcul bună și pentru el și pentru
noi. De fapt am găsit formula, dar acum trebuie ca el să își poată
rezolva problema cu Getafe. Mi-aș dori să ajungă la noi, pentru că
emoțional va conta foarte mult pentru stabilitatea echipei.
Contează mult mai mult relația pe care Contra o are cu noi, ca
persoane, decât de relația pe care o are cu locul nașterii lui. In
prima fază l-am rugat să ne ajute până în vară, urmând ca apoi să
vedem dacă ne poate ajuta și la ce nivel”, a declarat
Marian Iancu la Sport.ro
Poli spune stop
transferurilor!
„Nu vor mai veni jucatori de talia lui Sepsi și Contra la
Timișoara. Ne bazăm pe coeziune și relațiile de joc. Revenirea lui
Mansour, l-am înregistrat pe Mejia, Sepsi și atragerea lui Contra
sunt de ajuns. Incercăm să reducem lotul la 26 de jucători. Sunt
doar 17 jocuri, 17 finale care ne-au mai rămas. Cu cât lotul e mai
suplu, cu atât Sabău va putea lucra mai ușor. Nu știu ce se va
întâmpla cu frații Karamyan. Am pus pe hârtie ideea noastră, nu
știu cum au evoluat lucrurile, vom afla săptămâna viitoare, când ne
vom reuni”, a declarat Iancu la Sport.ro
Pleacă
Bucur!
„Gigel Bucur e netransferabil din punctul nostru de vedere,
dar dacă jucătorii vor primi oferte importante și serioase, care să
îi indestuleze, atunci nu avem ce face, suntem obligați să intrăm
în discuții și să vedem până unde se poate avansa. In acest moment
nu avem nicio solicitare pentru Gigel Bucur. Dacă va fi sa plece,
nu o să îi facem probleme. Noi suntem pregătiți să diluat această
plecare. Plecarea eventuală a lui Gigel Bucur se va întampla.
Plecarea lui Gigel Bucur o vom administra prin revenirea lui
Mansour, venirea lui Vazquez și cooptarea la echipă a lui Mejia.
Gigel Bucur va pleca, sincer să vă spun, dar nu știu cat de departe
suntem de acest transfer”, a mai spus Marian Iancu la
Sport.ro
„Alexa are drum lung cu noi și eu simt că va rămâne mult
timp la Timișoara„, a încheiat Marian Iancu la Sport.ro