Gigel cel mare

Sub supravegherea întregii conduceri, pornind de la Marian Iancu, Poli a făcut instrucție cu scoțienii de la Dunfermline.

Prima fază, primul gol. Era minutul 3 și Garcia a trimis o pasă peste apărarea adversă, Bucur a fost la întâlnire și l-a executat pe portarul advers. Atacurile la buturile apărate de Redford nu s-au oprit, iar Magera putea fructifica o centrare, dar lovitura sa de cap s-a dus peste poartă. Tot peste s-a dus și reluarea lui Sretenovic, iar golul doi a picat în minutul 21. După o centrare a lui Milhazes, Gigel Bucur a înscris cu capul de la colțul lung, fără marcaj. Scoțienii au ieșit mai mult la joc, iar Murhead a avut prima fază periculoasă, dar Taborda, cu ajutorul barei, a respins șutul puternic. În minutul 43, după o nouă pasă venită de pe stânga, de data aceasta de la Artiom Karamyan, Gigel Bucur a făcut hat-trickul, reușind să ia fața fundașilor adverși și plasând balonul pe lângă portarul Redford. Prima repriză s-a încheiat cu o paradă a lui Taborda, care a scos aproape de la păianjen un șut cu efect.

În a doua parte, scoțienii au revenit pe teren mult mai motivați, dar cea mai mare ocazie a avut-o Artiom, care a șutat năprasnic de la 20 de metri, iar mingea a lovit încheietura barelor. Pentru Dunfermline, același Murhead (50, 53) a avut două oportunități de a înscrie, dar fie a tras imprecis, fie Taborda i-a închis unghiul în situație de unu la unu. Până în minutul 65, jocul s-a mutat din nou la poarta britanicilor, iar majorarea scorului s-a întâmplat logic. Artiom Karamyan a găsit un culoar de șut la o fază de atac pozițional și a tras cu sete, ducând scorul la 4-1. Până la final doar golul de onoare pentru Dunfermline a mai contat, Snields fiind autorul.

Publicat: 09 07. 2008, 23:56
Actualizat: 10 07. 2008, 04:50