„Gigi a făcut o mutare inteligentă! Pițurcă are personalitate”

Fostul mare jucător al Stelei, Ilie Dumitrescu, a fost prezent
la sărbătoarea de 63 de ani a clubului din Ghencea și a comentat
problemele din fotbalul românesc. Dumitrescu a spus că s-a
prezentat la acest eveniment pentru a fi alături de fani așa cum
aceștia la rândul lor, i-au susținut în momentele grele și a
precizat că aducerea lui Pițurcă ar fi o mutare excelentă a
clubului roș-albastru.

Dumitrescu a analizat și cele trei meciuri amicale susținute de
România în această perioadă, afirmând că Lucescu junior trebuie să
accepte criticile atunci când jocul echipei nu se ridică la nivelul
așteptărilor.

„La Steaua am cunoscut cele mai mari satisfacții morale
și materiale. Am trecut prin toate etapele de formare la această
echipă și inainte de asta am fost suporter al echipei. Suntem
alături de fani în acest moment. Pițurcă este un antrenor cu
personalitate, este o mutare inteligentă a lui Gigi Becali. Îmi
doresc din tot sufletul să existe pace pentru că este greu să faci
performanță fără fani. La serviciile mele nu s-a apelat. Am văzut
20 de minute bune în meciul cu Ucraina, la meciul cu Macedonia
jucătorii au fost într-o mini-vacanță, iar partida cu Honduras a
fost cel mai bun meci. Nu putem lăuda sau critica echipa națională
sau pe Răzvan Lucescu după trei meciuri. Când conduci destinele
fotbalului românesc trebuie să accepți și criticile”,
a
declarat Ilie Dumitrescu

Publicat: 06 06. 2010, 20:30
Actualizat: 06 06. 2010, 20:40