„N-ai mijlocași, nu ai cum să câștigi”, a fost prima reacție a lui Gigi Becali după înfrângerea din Supercupă. Brandan a fost unul dintre remarcații patronului, dar nu pentru jocul său, ci pentru dăruirea de pe teren. Totuși, Becali îl vede pe argentinian ca fundaș stânga, mai ales în condițiile în care a fost nemulțumit de Latovlevici. Becali anunță încă patru, cinci transferuri și spune că Prepeliță e cel de care are nevoie Steaua.
Becali nu vrea să mai negocieze cu Mititelu și declară că va aștepta ca Prepeliță să câștige litigiul cu patronul Craiovei: „Nu mai cumpăr marfă de la Mititelu, o cumpăr de la Prepeliță”, spune șeful Stelei.
„Eu nu mai cumpăr marfa de la Mititelu, eu o cumpăr de la Prepeliță! Și de ce să mă mai coste 700, mă costă 200! Nu?!”, a declarat Gigi Becali la gsptv.
„Trebuie neapărat să mă implic! Nu avem creier la mijlocul terenului”
„N-ai mijlocași centrali, n-ai cum să câștigi! N-avem un creier la mijlocul terenului, asta n-avem! Dar nu vă faceți griji, o să cumpăr încă 4-5 jucători și gata, rezolv problema. Trebuie neapărat să mă implic, altfel, dacă o să continuăm în halul ăsta, nu ne calificăm nici în grupele Europa League”, a mai spus Becali dupa meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER