„Gigi a venit la lojă, fanii Stelei ne-au aplaudat!** Asta e civilizație!”
Iuliu Mureșan spune că este muțumit de prestația CFR-ului pe Ghencea din această seară. Acesta crede că echipa lui Bergodi este în creștere, dar a fost impresionat de atitudinea oficialilor și jucătorilor din Ghencea. Singurul om a cărui atitudine ar trebui înfierată este Eugen Trică. Fostul stelist a incitat galeria echipei gazdă pe parcursul meciului.
"În Ghencea nu-i ușor să conduci de două ori. Am greșit la cele două goluri primite, dar eu zic că este un rezultat echitabil. Sunt convins că Steaua va juca din ce în ce mai bine și va ajunge o forță în Liga 1. Arbitrului nu am ce să-i reproșez. A fost impecabil astăzi.
Înainte de meci a venit Gigi la lojă, apoi Bergodi și jucătorii Stelei ne-au aplaudat la final. Au fost niște gesturi frumoase. Începem să dăm dovadă de civilizație, apreciez foarte mult aceste gesturi.
Nu sunt de acord cu aceste gesturi. Vorbisem cu Trică înainte de meci să se abțină, să nu incite suporterii. Îmi pare rău că a făcut-o. O să vorbesc din nou cu el, pentru că noi ne dorim atceva la club", a spus Iuliu Mureșan la finalul partidei Steaua – CFR Cluj, scor 2-2.