Comitetul Executiv al FRF a aprobat în ședința de marți componența Comisiei de Etică a Federației Române de Fotbal, ea fiind alcătuită din avocatul Gabriel Zbârcea – președinte, academicianul Răzvan Theodorescu, tehnicianul Anghel Iordănescu, artistul Dan Bittman și ziaristul Răzvan Ioan Boanchiș.
Președintele FRF, Mircea Sandu, a anunțat la 29 iunie crearea acestei Comisii de Etică în cadrul federației care să judece declarațiile jignitoare ale oamenilor de fotbal, putând să se ajungă chiar la excluderea din activitatea fotbalistică a celor vinovați.
Sandu a făcut anunțul în urma scandalului dintre președintele LPF Dumitru Dragomir și finanțatorul FC Steaua, Gigi Becali, care și-au adresat injurii dure și s-au amenințat reciproc în urma comisionului plătit de LPF unei firme pentru intermedierea vânzării drepturilor TV către compania RCS&RDS. „Am ajuns într-o situație de ne este și rușine să mai ieșim pe stradă. Trebuie să constituim și noi o comisie de etică care să ia măsuri. Niciunul dintre noi nu este exonerat de aplicarea legii. Acum lucrăm la regulamentul intern al federeației, îl reașezăm și voi cere direcției juridice să introducă și o comisie de etică, care să judece și se ajungă până la suspendarea președintelui federației dacă greșește, încalcă statutul și celelate regulamente. Am ajuns mult prea jos. Suntem de o mojicie și o mizerie cruntă. Persona non grata… Nu e nicio problemă… Venim în Adunarea Generală și arătăm pe un ecran mare și să-i declare Adunarea Generală persona non grata. După părerea mea, chiar nu mai au ce căuta în fotbal unele persoane dacă se comportă astfel, indiferent câți bani aduc în activitatea asta”, a spus Sandu la 29 iunie într-o emisiune televizată.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER