Gigi amenință: „Dau jos nocturna, tabela, scaunele! Iau TOT și las Ghencea în paragină”
Finanțatorul Stelei este extrem de supărat după ce a primit
ordin de evacuare din partea Ministerului Apărării. El nu este de
acord să plătească chiria cerută de aceștia și vrea să mute echipa
la Buzău.
Becali a anunțat că va demonta toate bunurile achiziționate de el
în Ghencea și le va duce la casa lui din Pipera.
„Voi lua tot! Voi lăsa baza cât pot de goală! Iau și
scaunele, acum mă apuc să le demontez! Nu poate nimeni să mute
Steaua din Ghencea! Ei fac în așa fel încât să te muți singur. Te
obligă să plătești 65.000 de euro pe lună chirie. Dacă stau acolo
și respect contractul, imediat vine fiscul. Au trimis ordin să
evacuăm baza. Noi le-am spus că nu o evacuăm, pentru că avem bunuri
acolo și stăm să le protejăm. Dau jos nocturna, tabela,
transformatoarele, scaunele. Iau tot ce pot lua legal. Las totul în
paragină și duc totul la mine acasă, în Pipera.”, a
declarat Becali într-o conferință de
presă.