Gigi antrenorul!** VEZI ce ar fi făcut Becali dacă era pe bancă în locul lui Stoichiță!

Gigi Becali s-a arătat dezamăgit de atitudinea jucătorilor în
partida pierdută la Ploiești, în fața Astrei, scor 1-2. Patronul
Stelei spune că elevii lui Stoichiță „au făcut circ pe teren” și
este de părere că accidentarea lui Pleșan a contat decisiv în
economia partidei.

Latifundiarul nu s-a sfiit să îi dea sfaturi nici tehnicianului
„roș-albaștrilor” și dezvăluie schimbările pe care le-ar fi făcut
pentru ca Steaua să se impună la Ploiești.

„Noi suntem Steaua, ce, e vreo problemă pentru noi? Hai
să mergem pe teren să facem circ.’ Faci circ, ești pedepsit! Asta
nu o fac niște jucători profesioniști. Dacă ești jucător și bărbat
adevărat, nu faci circ! Cred că a fost și o greșeală de schimbare.
Dacă Pleșan nu se accidenta, nu aveam nicio problemă în meciul
ăsta. Noi stăm prost la mijloc. Aveam doi mijlocași, Toja și
Tănase, care nu erau deloc defensivi. Trebuia băgat Bicfalvi, ori
de la început, ori, după ce aveam 1-0, să fie trecut imediat Tănase
în dreapta și Bicfalvi să intre în centru”,
a declarat
Becali la gsptv.

Publicat: 23 11. 2009, 18:21
Actualizat: 23 11. 2009, 18:23