Ilie Stan a declarat la prezentarea oficială că a găsit o echipă tristă și că speră să readucă bucuria la echipă. Becali e pe cale să îi îndeplinească prima mare dorință noului antrenor: „E posibil să revenim în Ghencea”, spune patronul, care îi anunță pe steliști că ar putea avea o mare surpriză: „Am înțeles că au aruncat cu bani și că au făcut super în Ghencea”
„Nu am fost la antrenament! Fotbalul e fotbal, schimbi antrenorul și cu asta basta! Ce semnale? Vom vedea pe teren. Nu se văd semnale din ce spune unul și altul. Important e ce vom face pe teren. Dacă nu era încrezător, nu era antrenorul Stelei. Credeți că el nu știe că la Steaua trebuie să faci treabă”, a declarat Becali la Sport.ro
Revine Steaua în Ghencea? „Am înțeles că au făcut SUPER acolo! E posibil orice” „Este posibil ca Steaua să revină la antrenamente în Ghencea. E posibil să revină și pe stadion. Totul depinde numai de ministrul Gabi Oprea. Eu am înțeles că sunt sentimentele mai bune, acum cred că domnul ministru a pus să se facă și curățenie și toate alea. Am înțeles că au însămânțat și iarba pentru a trei oară și am auzit că peste două, trei săptămâni gazonul va fi extraordinar. Am înțeles că au aruncat bani și că au făcut super acolo. Mă gândesc și eu pentru ce îl faci dacă nu ai un plan, nu ai o idee...”, mai spune Becali „E posibil să revenim la Steaua sfântă”
„Ilie e un băiat credincios, care ține postul. Poate se revine la Steaua aia sfântă, pe care o dorim. Steaua anilor 90 era un fel de continuitate a Stelei din 88,89. Acum e altceva, acum o echipă poate să joace cu 11 jucători străini și trebuie să fii mult mai puternic ca să faci față în Europa”, a mai spus Becali la Sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER