Cristi Bălgrădean a semnat cu CFR Cluj și l-a enervat pe Gigi Becali. Finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că nu-l va mai primi la antrenamente, deși portarul va merge la ardeleni din vară. Mai mult, omul de afaceri a spus că se va baza în continuare pe Andrei Vlad, dar va lua legătura și cu Florin Niță de la Sparta Praga.
„Niță a spus că dacă se întoarce în România vine doar la Steaua. O să vorbesc cu Niță să vedem. Nu mă interesează de Arlauskis. Nu e frumos să vorbesc despre jucătorii altor echipe”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
Florin Niță a intrat în dizgrație la Sparta Praga. Românul a jucat ultima dată în Cupă pe data de 30 octombrie 2019, într-un Dynamo Budejovice – Sparta 0-4. Portarul spunea luna trecută că e gata să se întoarcă la FCSB, dacă va fi nevoie de el.
„Eu încerc să îmi fac treaba cât mai bine la Sparta Praga. Dar, dacă cluburile se vor înţelege sunt şanse să vin! Vreau să mă recuperez repede după o accidentare. Obiectivul meu este să revin în poartă, vă daţi seama. Despre un eventual transfer, deocamdată nu ştiu mare lucru. Dacă se vor înţelege cluburile şi mie o să îmi convină contractul, atunci sunt şanse să vin”, declara Florin Niță pentru Fanatik.
Florin Niță a ajuns la FCSB în iulie 2013, de la Chiajna. În ianuarie 2018 a plecat la Sparta pentru 1,3 milioane de euro. Cu roș-albaștrii a câștigat 3 trofee: 2 titluri și o Cupă a României.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER