FCSB l-a transferat recent pe Malcom Edjouma de la FCSB, Gigi Becali plătind pentru mutare suma de 330.000 de euro. Analistul ProSport Marius Avram vede mutarea cu ochi buni.
Mijlocașul în vârstă de 18 ani va purta tricoul cu numărul 18 și se va pregăti sub comanda lui Toni Petrea începând cu 11 februarie.
El a prins 21 de partide pentru FC Botoșani și a reușit să marcheze de patru ori și a oferit trei pase decisive. Recent, el a fost lăudat și de antrenorul CFR-ului, Dan Petrescu, iar apoi jucătorul afirmă că formația clujeană s-a interesat la FC Botoșani despre posibilitatea ca jucătorul să vină în Gruia.
Acum, Marius Avram a lăudat, în direct la ProSport Live, calitățile jucătorului și a menționat că acesta se va încadra bine în planul tactic al lui Toni Petrea, echipa roș-albastră având un joc ofensiv.
„Mă amuză aceste exagerări intenționate. Probabil ca să-l încurajeze, era și bucuros, a plătit și cât a vrut… în ultimele meciuri, Edjouma a ieșit în evidență, este peste media fotbaliștilor din Liga 1. Este înalt, masiv, dar se mișcă bine pe teren, joacă spectaculos. Se încadrează bine acolo, în cerințele patronului. FCSB joacă pe atac, pozitiv. Eu îl văd bine acolo. Este un plus pentru FCSB, o achiziție bună”, a spus Marius Avram, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER