Gigi Becali a dezvăluit când îl vinde pe Octavian Popescu: „Are ceva special”. Planul finanțatorului de la FCSB

Gigi Becali a schimbat planul în privința lui Octavian Popescu. După ce a anuțat, în repetate rânduri, că jucătorul de 19 ani va fi vândut la prima ofertă substanțială, finanțatorul de la FCSB spune că a devenit mai precaut, deși prețul de transfer rămâne același.

Mai exact, patronul are de gând să-l mai țină 2-3 de ani la echipa sa pentru a putea crește în valoare. Rețeta pe care o va aplica are la bază transferul lui Dennis Man, actuala extremă a Parmei.

În cazul lui Man, Becali a refuzat mai multe oferte sub 10 milioane de euro și nu s-a înșelat. În urmă cu un an, l-a vândut cu 13 milioane clubului care activa în Serie A la acea vreme.

Gigi Becali îl vinde pe Octavian Popescu peste 2-3 ani. Dennis Man, dat exemplu

Noua strategie a patronului ar putea fi una generală la FCSB. În viziunea lui Gigi Becali, vârsta de 22 de ani este una optimă pentru a-și vinde jucătorii tineri.

Gigi Becali consideră că Octavian Popescu este un jucător special, dar care mai are de demonstrat în Liga 1, până să devină certitudine.

„Și Ianis e marcator, dar Tavi Popescu are ceva special. Putem să vorbim de zeci de milioane de euro peste 2-3 ani. Acum e copil, are talent, dar trebuie să joace meci de meci, să dea goluri, să rezolve meciuri. Până acum, a cam rezolvat. N-am avut nicio ofertă.

Dar, nu mă grăbesc. La fel am procedat și cu Man și cu Moruțan. I-am lăsat să crească, să mai învețe, să se dezvolte din toate punctele de vedere și la 22 de ani, ați văzut pe ce sume au plecat, da? La fel va fi și cu Tavi Popescu și nu numai cu el”, a declarat Gigi Becali potrivit DigiSport.

AC Milan este ultima echipă interesată de Octavian Popescu, jucător cotat la 1,9 milioane de euro, conform Transfermarkt.

 

Publicat: 14 01. 2022, 09:51