Gigi Becali a dezvăluit contractul pe care i l-a propus lui Milanov!** Ce variantă de rezervă are patronul Stelei dacă bulgarul refuză oferta
Gigi Becali a declarat că s-a înțeles cu Adrian Porumboiu pentru transferul fundașului dreapta Jivko Milanov, iar jucătorului echipei FC Vaslui i-a făcut o ofertă apropiată de cea pe care o avea la gruparea moldavă.
„Cu Porumboiu m-am înțeles, el a venit ieri, i-am făcut o ofertă. Cred că a acceptat, vedem azi. Lui Milanov i-am făcut ofertă cam apropiată de cea pe care o are la Vaslui și dacă ne duce în Liga Campionilor o să aibă chiar mai mulți bani. Am făcut și un avantaj, adică poate să plece oricând vrea, restituind suma pe care a încasat-o. Oricum el are 28 de ani, mă interesează să joace șase luni, un an, maxim doi”, a spus Becali.
Gigi Becali a dezvăluit că suma de transfer pentru care s-a înțeles cu Porumboiu este de 50.000 de euro plus TVA. „A renunțat Porumboiu la o parte din bani, ca să îi dau lui. Pentru mine tot cheltuiala aia e, îi dau 50.000 plus TVA și îi dau lui bani în partea cealaltă, nu mai dau 100.000. De aia am și acceptat, că altfel compromisuri nu fac, nu trec peste barem”, a menționat Becali.
Becali a afirmat că impresarul Anamaria Prodan, soția antrenorului echipei Steaua, Laurențiu Reghecampf, nu are niciun merit în cazul în care Milanov ajunge la Steaua. „Ce scrie pe acolo că Anamaria a făcut… alea sunt niște minciuni. Eu am făcut toată treaba, cu Porumboiu. Doamna Anamaria l-a chemat să vină, nu că a făcut Anamaria, că dacă nu era nu știu cum, cădea… Aveam nevoie de Anamaria să fac transferul? Eu am vorbit cu Porumboiu. Nu vreau să se interpreteze, că văd că sunt tot felul de speculații, nu vreau să se supere Victor și nici nu vreau să-l supăr pe Reghe, eu dacă îl iubesc pe Reghe, înseamnă că trebuie să-i respect nevasta. Trebuie și ea să nu mai declare niște chestiuni care… asta este, nu ai ce să faci… Se laudă și ea puțin, nu e nimic, dar trebuie să înțeleagă și Victor că ea se laudă, doar se laudă și ea puțin. Reghe a venit aseară de la munte special pentru asta și era fericit, înseamnă că și l-a dorit mult pe Milanov”, a completat Becali.
Finanțatorul stelist a precizat că în cazul în care nu s-ar perfecta transferul lui Milanov la Steaua, mijlocașul Alexandru Chipciu ar juca în continuare fundaș dreapta, ceea ce nu ar fi fost în avantajul său. „Îmi părea foarte rău de Chipciu, e un băiat de calitate, valoros, îl sacrificam. El, săracul, juca din bun simț, dar nu e locul lui acolo și nu îi convine nici lui, e atacant, vrea să marce goluri, nu să stea să se apere. E un jucător tehnic, un jucător care urcă foarte mult, viteză, un jucător care ne va folosi”, a explicat Becali, care a precizat că impresarul brazilianului Leandro Tatu a fost de acord cu oferta primită pentru atacant.
Oficialul stelist crede că echipa pe care o conduce poate juca împotriva oricărei formații din Europa. „La ora asta Steaua este așa de puternică, se poate bate cu orice echipă din Europa. Cu alea mari… șanse mai mici, dar ne luptăm. Avem jucători valoroși pe toate posturile și avem o echipă închegată. Nu există un post acum, dacă vine și Milanov și Tatu nu mai e niciun post să scârțâie. Nu mai scârțâie nicăieri, peste tot este solidă echipa”, a conchis Becali.