Gigi Becali a găsit antrenor pentru FCSB! Surpriză uriașă: cine va prelua echipa
Gigi Becali ar fi găsit un nou antrenor pentru FCSB: Bogdan Argeș Vintilă (47) de ani. Conform Sport.ro, fostul selecționer al României U17 ar urma să fie prezentat oficial vineri.
Mandatul lui Vergil Andronache din postura de antrenor principal ar urma să ajungă la sfârșit vineri, după partida tur cu Vitoria Guimaraes din playoff-ul Europa League. Narcis Răducan a spus recent că FCSB este foarte aproape de a bate palma cu un antrenor român, iar acest antrenor pare că este Bogdan Argeș Vintilă. Tehnicianul ar urma să semneze vineri cu FCSB, când va avea loc și prezentarea oficială.
Bogdan Argeș Vintilă e favorit să preia FCSB
Fostul portar la Rapid, Steaua, FC Argeș, FC Național, Bursaspor și Concordia Chiajna, Bogdan Argeș Vintilă e liber de contract din 2018. Vintilă a apărat în Ghencea în perioada 1990 – 1993. A adunat aproape 300 de jocuri în Liga 1 și cinci prezențe în echipa națională a României.
Ca antrenor, Bogdan Argeș Vintilă le-a mai antrenat pe Concordia Chiajna, Viitorul Constanța, FC Voluntari, Metaloglobus și România U17. În 2018 a fost antrenor secund la Astra Giurgiu, iar după ce a plecat de acolo a rămas liber de contract.
FCSB va înfrunta Vitoria Guimaraes în această seară, de la 21:30, în manșa tur din playoff-ul Europa League. Partida are loc pe stadionul din Giurgiu.