Gigi Becali a oferit detalii despre negocierile transferului lui Dennis Man la Parma. Finanțatorul FCSB a dezvăluit totodată cine a fost impresarul care a negociat pentru FCSB și a obținut oferta pe care a decis să o accepte.
Patronul roș-albaștrilor spune că Anamaria Prodan va fi remunerată, deși oferta a fost adusă de către Giovani Becali.
Impresara va primi suma de 100.000 de euro pentru munca ei, chiar dacă a obținut o ofertă inferioară celei aduse de vărul latifundiarului.
Gigi Becali a încurajat-o pe Anamaria Prodan și i-a transmis să nu uite că poate încasa în continuare sume importante dacă jucătorul ei, Dennis Man, va reuși să facă pasul mai departe, de la Parma, la un club mai mare.
„S-au liniștit apele, Ana a muncit și ea, a adus ofertă, Giovanni a muncit mai mult, a adus o ofetă mai mare, a înțeles și ea, iar transferul este exclusive toată munca lui Giovanni. Ea … o să primești și tu bani acolo la plajă, ea mai departe poate ia de la Man mai departe, poate pleacă de acolo, vedem mai departe. I-am zis «băi, stai acasă și iei 100.000».
Nu îți place să stai la plajă la Miami și să iei 100.000 de acasă? Nu pot să spun tot, ieri era vorba de 15, nu?! 13 + 2. Și acum e vorba de 13 milioane, am scăzut eu 2 milioane. Deci Man a plecat pe 13 milioane, deci e posibil să joace duminică la Parma. Nu pot să spun mai multe, am convenit cu patronul lor să fie confidential că îi stricăm omului ploile”, a declarat Gigi Becali la Digisport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER