Gigi Becali a vorbit despre conflictul Tamaș – Rădoi. Ce poziție a adoptat
Gigi Becali a vorbit despre conflictul dintre Gabi Tamaș și Mirel Rădoi, declanșat săptămâna trecută și continuat după meciul dintre ASA Târgu Mureș și Steaua
Patronul Stelei este nașul lui Mirel Rădoi, dar asta nu-l face să-i ia apărarea antrenorului cu care a început sezonul în care echipa sa a terminat pe locul doi. Becali susține că Tamaș nu l-a jignit cu nimic pe fostul căpitan din Ghencea și, la rândul său, Rădoi nu va răspunde, pentru că nu este genul de persoană care să se răzbune: „M-a deranjat foarte tare ce a spus Tamaș, dar apoi am vorbit și cu alți oameni. Mi-au zis că ei sunt între ei fotbaliști, colegi, nu l-a jignit cu nimic. I-a raspuns, și Mirel s-a luat de el. Ă‚la e finul meu, îl iubesc ca pe copilul meu. O să vorbesc și cu Mirel, dar nu cred că e genul răzbunător. Nu au fost jigniri”, a spus Becali.
Nervos, marți seară, Tamaș a simțit că e momentul să-l pună la punct pe fostul coleg de la echipa națională. Întrebat despre șansele de a prinde un loc în lotul pentru EURO 2016, Tamaș a vorbit despre un complot împotriva sa, făcând referire la faptul că escapadele sale sunt accentuate de presă și a pus tunurile pe fostul său antrenor, pe care l-a acuzat că a păcălit fotbalul pentru că a ales să plece de la Steaua la Al Hilal în 2009. Cu câteva zile înainte, Rădoi declarase că escapadele extrasportive îl trag în jos pe Tamaș.
Patronul Stelei a vorbit, la rândul său, despre obiceiurile mai puțin profesioniste pe care le are fundașul: „Tamaș e un om extraordinar, dar are nebuniile lui. Mai poți să-l opresti pe Tamaș? Daca el mi-a spus după Iași, in aeroport: >. N-ai ce să-i faci, e un om bun. Dacă ne calificăm în grupele Ligii, îi zic lui Tamaș ca două săptămâni să nu mai fie treaz!”, a declarat omul de afaceri.