Gigi Becali a anunțat că revenirea lui Constantin Budescu se poate produce oricând, condiția fiind ca jucătorul să-și rezolve situația contractuală la Damac.
Budescu evoluează din februarie la Damac FC, el activând în Arabia Saudită și în sezonul 2018 – 2019, la Al Shabab.
Mijlocașul român de 32 de ani şi-a început cariera la Petrolul Ploieşti, după care a mai jucat la Astra (în trei rânduri), la Dalian Yifang (China) şi FCSB.
Gigi Becali a precizat că Budescu poate veni la FCSB oricând, „Budi” fiind unul dintre preferații săi. Totuși, Budescu a semnat cu arabii un contract pe un an și jumătate.
„Pe Budescu îl aștept la FCSB oricând vrea el să vină. Eu știu ce înțelegere am avut cu el când a plecat la arabi, iar el știe că dacă vrea să revină la noi, eu nu am nimic împotrivă. Este un jucător foarte bun.
Însă, nu o să dau sume de bani la arabi pentru el. Dacă își rezolvă acolo situația, atunci eu îl aștept din vară la noi. Dar, pe lângă Budescu, mai am doi jucători în cap. Însă, de unul trebuie să mai întreb pe cineva ceva despre el”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.
De asemenea, MM Stoica, managerul general al FCSB, a vorbit despre revenirea lui Budescu la FCSB. În plus, a anunțat că jucătorul este într-o formă fizică de invidiat, după ce în trecut a avut probleme cu greutatea. „Budescu a ajuns la 79 de kilograme, i se văd coastele, dar mai e legat de Damac încă un an de zile. Dacă Budescu pleacă din Arabia Saudită, eu cred că destinația va fi FCSB. Asta depinde de cei de acolo”, a spus Stoica.
Constantin Budescu e surpriza selecționerului Mirel Rădoi. Iată lista preliminară a stranierilor convocați pentru meciurile României
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER