Gigi Becali (60 de ani) a anunțat, joi dimineață, că poartă negocieri intense pentru vânzarea lui Eddy Harlem Gnohere (30 de ani), atacant care ar urma să ajungă fie în China, fie în Arabia Saudită, dacă finanțatorul FCSB obține suma de șapte milioane de euro.
Deși s-a dovedit indispensabil pentru vicecampioana României, Gnohere e văzut de Becali drept fotbalistul pe care-l poate vinde într-un moment oportun al carierei pentru a încasa o sumă considerabilă și a o investi ori în transferul lui Ivan, ori în cel al lui Pușcaș. Discuțiile privind mutarea sunt ceva mai vechi, iar latifundiarul din Pipera a venit cu noutăți joi dimineață, când a dezvăluit că potențialii cumpărători consideră mare suma cerută, șapte milioane de euro: „Numai Gnohere pleacă, dar doar dacă primesc șapte milioane de euro pe el! Am discuții în China și în Arabia. Ei spun că sunt mulți bani, eu sunt de acord cu ei, dar risc să pierd campionatul dacă-l dau. De aia cer suma asta”, a declarat Becali, la Pro X.
În orice caz, FCSB va face un profit bun cu francezul de origine ivoriană pe care l-a cumpărat de la Dinamo pentru doar 200.000 de euro și care, în ultimele două sezoane, a fost cel mai bun jucător al echipei antrenate de Nicolae Dică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER