FCSB are parte de rezultate mai bune după începutul slab de sezon, iar patronul Gigi Becali este convins că echipa sa va ajunge pe primul loc până în decembrie.
Omul de afaceri mizează pe faptul că aproape toţi jucătorii accidentaţi şi-au revenit. În momentul de faţă, FCSB se situează pe locul 9, cu 14 puncte, la mare distanţă de liderul CFR Cluj, campioana României din ultimii doi ani. Ardelenii au cu 10 puncte mai mult, 24, cu două etape înaintea finalului turului.
Gigi Becali a prefaţat şi partida FCSB – Dinamo, de sâmbătă.
„Din punct de vedere valoric, stăm mai bine, dar derby-ul e tot derby! Eu vreau ca până în decembrie să fiu pe locul unu! Jucătorii n-au primă la victorie”, a precizat Gigi Becali la Pro TV.
FCSB nu a mai pierdut de 4 meciuri în Liga 1, acumulând 10 puncte (3 victorii şi un egal). Ultimul insucces s-a înregistrat în deplasarea de la Mediaş cu Gaz Metan, scor 0-4.
Vintilă are motive de bucurie înaintea derby-ului FCSB – Dinamo: Alți doi jucători importanți și-au revenit după accidentare și sunt apți de joc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER