FCSB a remizat pe Arena Națională cu CS U Craiova, scor 1-1, rezultat care nu a fost pe placul patronului. Gigi Becali a anunțat că se gândește să mai efectueze trei transferuri până la închiderea perioadei de mercato.
Un fundaș central și doi mijlocași centrali sunt fotbaliștii pe care îi dorește Gigi Becali.
„Avem nevoie de un fundaș central și de doi mijlocași centrali. Noi nu legăm jocul de la mijloc, de unde se dă ora exactă. Ne trebuie mijlocași centrali care să lege jocul. Vom vedea în zilele următoare cine vine”, a declarat Gigi Becali la finalul partidei cu Craiova.
Dacă la nivelul fundașilor centrali, Dică îi are la dispoziție doar pe Bălașa și Larie, în ceea ce privește mijlocașii centrali FCSB are la dispoziție nu mai puțin de patru jucători: Pintilii, Achim, Filip și Ovidiu Popescu.
Acesta din urmă a fost aspru criticat de finanțatorul roș-albaștrilor după confruntarea cu oltenii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER