Dan Petrescu ar putea fi din vară noul antrenor al FCSB-ului. „Bursucul” și Mihai Stoica au avut o întâlnire în care au discutat despre posibilitatea de a veni în locul lui Laurențiu Reghecampf. Petrescu și Stoica au mai colaborat la Unirea Urziceni.
Laurențiu Reghecampf va pleca în vară de la FCSB și, printre alte griji, conducerea vicecampioanei este nevoită să caute un înlocuitor. Acesta ar putea fi Dan Petrescu, o dorință mai veche a lui Gigi Becali, dar și a suporterilor. Acesta se află în prezent sub contract cu Al Nasr, dar devine liber în vară.
Potrivit Dolce Sport, Dan Petrescu și Mihai Stoica au avut o întâlnire și au purtat o discuție preliminară despre eventualitatea de a o prelua pe FCSB. Fostul fundaș al lui Chelsea ar fi de acord, mai ales că este o bună șansă de a ridica din nou cota. Însă Petrescu a pus câteva condiții și una dintre ele face referire la stilul lui Gigi Becali. Dolce Sport susține că Dan Petrescu i-a transmis lui Mihai Stoica faptul că și-ar dori ca patronul echipei să fie mai moderat în declarații.
Dan Petrescu a fost dorit și în trecut de Gigi Becali, însă fostul internațional român a avut ezitări, mai ales din cauza stilului pe care-l are patronul FCSB-ului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER