Gigi Becali, atac fără scrupule la Adi Popa, pentru că insistă să vină la antrenamente: „L-am făcut om pe piticanie! Pentru 20.000 de euro, el stă acolo într-o cameră, îți dai seama ce circ?!”. FCSB ar putea fi dată în judecată la TAS

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali s-a revoltat la auzul veștii că Adrian Popa și Cristian Bălgrădean s-au prezentat la antrenamente, la baza din Berceni, deși nu se mai află în vizorul echipei. Finanțatorul lui FCSB i-a atacat pe cei doi jucători în direct la TV și chiar îi îndeamnă să se adreseze Tribunalului de Arbitraj Sportiv dacă se consideră neîndreptățiți.

Patronul lui FCSB a lămurit situația celor prezenți fără voia sa la pregătirea fizică programată astăzi. Acesta îl exclude pe Alexandru Stan, și el sosit la antrenamente, întrucât acesta nu se află pe lista celor care vor părăsi pe ușa din dos formația roș-albastră. Cei trei jucători au fost primiți de Valeriu Argăseală la antrenamente.

Gigi Becali l-a atacat pe Adi Popa pentru că a forțat intrarea la antrenamente

Becali crede că Adi Popa dorește să forțeze reprimirea în echipă pentru a avea temei într-un posibil viitor proces la TAS în care FCSB ar putea fi implicată. Mijlocașul de bandă se află în șomaj tehnic în acest moment.

„Bălgrădean, Stan și Popa au fost. Stan e normal. Eu nu vreau să funcționez după legi morale, să ne înțelegem. Eu nu am cerut să renunțe bani, sunt eu cerșetor? Eu nu am nevoie de la Popa sau Bălgrădean, eu am nevoie să joace și să respecte regulamentul. I-a primit Vali Argăseală că ei cred în mintea lor că pot să meargă să spună uite dom’le, noi am venit, ei nu ne-au primit.

Putea să le transmită că sunt liberi. Asta e în mintea lor, Vali i-a băgat în cantonament. Ei nu sunt la echipă, ei sunt separați acolo, la echipă. Ca să vezi și Popa ăsta, pentru 20.000 de euro el stă acolo într-o cameră. Le-am dat un antrenor de la academie… îți dai seama ce circ?!”, a declarat Becali la Digisport.

Adi Popa este nerecuncător. Gnohere e un exemplu

Becali este de părere că Adi Popa ar trebui să fie recunoscător pentru a că a fost transferat de către FCSB de la Chiajna, chiar la insistențele jucătorului. Finanțatorul consideră că l-a ajutat pe Popa să-și îmbunătățească situația materială, iar acum se împotrivește deciziilor sale amenințând chiar cu un proces la TAS.

„Ce te duci mă la TAS? Te-am luat de la Chiajna, te-am făcut milionar. Te rugai de mine, acum te iau la Steaua înapoi, îți dau și bani la semnătură, acuma după ce revii la Steaua a doua oară mă dai pe mine în judecată?! I-am zis, bă, vii gratis? Da, nea Gigi, vin gratis. N-a jucat nimica, a căzut pe acolo prin tușe, a aluncat. La revedere, mă. Uite, Gnohere, afro-americanul, a fost mai caracter decât Albă ca Zăpada Popică. Cum să-i spun, afro-francez? Ce, e discriminare dacă zic asa? Uite, el deși nu e afro-francez. A fost mai de caracter decât ei. Gnohere mai avea de luat bani, vreo 300.000 de euro, putea să zică să-i dau. N-a zis omul nimic, a plecat, și-a văzut de treaba lui. Pe Popică l-am făcut om, pe piticanie. Piticanie la fotbal. Du-te bă la TAS și taci din gură, plângăciosule!”, a mai spus Gigi Becali.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Șofer român, erou în Spania! A împins cu TIR-ul o mașină blocată în inundațiile devastatoare
Manchester United, gata să dea o lovitură de 200.000.000 €, după instalarea lui Ruben Amorim
Manchester United, gata să dea o lovitură de 200.000.000 €, după instalarea lui Ruben Amorim
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Primele imagini din penthouse-ul în care urmează să se mute Culiță Sterp cu Daniela Iliescu
Adrian Mutu a numit jucătorii care l-au
Adrian Mutu a numit jucătorii care l-au "lucrat" la CFR Cluj
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o mai reucunoști
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri peste hotare. Abia dacă o…
Vortex polar peste România, ger siberian în aproape toată ţara!
Vortex polar peste România, ger siberian în aproape toată ţara!
"Strigăm după ajutor". Clubul ajuns în topul Superligii s-a săturat. Preşedintele a anunţat ce probleme sunt: "Nu suntem ca domnii…
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Leguma cu gust de mango şi papaya, cultivată într-o seră din Bucureşti. Cât costă
Leguma cu gust de mango şi papaya, cultivată într-o seră din Bucureşti. Cât costă
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
MESAJUL primit de Pământ de la peste 24 de miliarde de kilometri depărtare!
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă plângând! Nu ştiam ce se întâmplă
A primit o maşină de lux de la Ion Ţiriac şi viaţa i s-a schimbat radical: A venit o doamnă…
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în miez de noapte!
Ginerele lui Gigi Becali și 'Distrugătorul de femei' s-au încins de la o tipă! Patroana i-a gonit din club în…
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin surprindere
Românii Gabi, Dana și fiica lor Alex au fost găsiți morți într-un garaj din Valencia. Tăvălugul apei i-a luat prin…
Doliu URIAȘ în România! A MURIT în urmă cu puțin timp cel mai iubit dintre...
Doliu URIAȘ în România! A MURIT în urmă cu puțin timp cel mai iubit dintre...
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Jocuri gratuite în noiembrie 2024
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Surpriză în Cupa României. Sănătatea Cluj a terminat la egalitate partida cu Farul Constanţa
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Care e limita de viteză pe E85. Diferența între un drum european și unul național
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
Ce studii are Ștefăniță Ciucă, singurul fiu al lui Nicolae Ciucă. În ce domeniu lucrează
×