Gigi Becali, patronul de la FCSB, a vorbit despre prestația lui Andrei Vlad, portarul în vârstă de 22 de ani al roș-albaștrilor, în meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 2-1.
FCSB și Gaz Metan Mediaș s-au întâlnit în cadrul etapei a patra din Liga 1, pe Arena Națională, iar roș-albaștrii au învins la limită, scor 2-1, după golurile marcate de către Florin Tănase, din penalty, în minutul 12, respectiv Octavian Popescu, în minutul 79. Pentru medieșeni a marcat Matricardi, în minutul 24.
Gigi Becali și-a domolit discursul la adresa lui Andrei Vlad, după ce patronul de la FCSB nu a reușit să îl „returneze” pe portar la Universitatea Craiova, așa cum declarase că își dorește.
Patronul vicecampioanei a explicat că își dorește de la Andrei Vlad să fie mai încrezător pe teren și să nu mai aibă teama că va greși. Gigi Becali i-a promis portarului său că nu se va supăra pe el dacă va mai greși, cu condiția ca acesta să își asume mai multe riscuri în joc. Mai mult decât atât, finanțatorul roș-albaștrilor a anunțat că va discuta personal cu jucătorul.
„Andrei Vlad ori pleca, ori trebuie să fie titular să joace. O să vorbesc cu el, o să îi spun eu personal să riște mai mult. Chiar dacă greșește, nu mă interesează. El acum probabil de emoții îi e teamă să nu greșească. Nu, tată, poți să riști mai mult că nu mă supăr! O să îi spun”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
În ceea ce privește golul încasat în meciul cu Gaz Metan, Gigi Becali consideră „o întâmplare” faptul că jucătorul adus să lovească mingea cu capul, Alexandru Crețu, nu a făcut acest lucru.
„Eu credeam că dă cu capul Crețu, dar nu a dat. Nu contează, a fost o întâmplare aseară”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER