Horațiu Feșnic este unul dintre arbitrii preferați ai lui Gigi Becali, patronul de la FCSB arătând că acesta ar putea arbitra meciul dintre CS Universitatea Craiova și CFR Cluj, unde se va decide cine va ridica trofeul de campioană deasupra capului.
Totodată, „latifundiarul din Pipera” se arată încă nemulțumit de prestația arbitrului Marcel Bîrsan, care a arbitrat duelul dintre roș-albaștrii și formația din Bănie.
„Eu cred că se va decide titlul în ultima etapă, atunci când vor juca ei între ei. Noi nu suntem arbitrii. Noi nu arbitrăm. Să se bată ei între ei. Ce să ne băgăm noi și să creăm probleme între oameni. Eu zic că e mai bine să se bată ei între ei. Eu așa cred că ar fi normal și așa e dreptatea. S-a făcut nedreptate și atunci când Bîrsan a dat două penalty-uri la meciul cu noi. Să fie dreptate și să câștige cine merită. Eu cred că acolo o să fie arbitru Feșnic sau ungurul care e mai bun, Istvan Kovacs, mai e și Marius Avram, mai e și Hațegan, dar el nu are stăpânirea lui Feșnic”, a declarat Gigi Becali la Digisport.
Gigi Becali se arată de acord ca echipele din România să se testeze înainte de fiecare meci, așa cum se întâmplă în Bundesliga. În prezent, echipele din Liga 1 se testează la fiecare două săptămâni.
Patronul lui FCSB arată că cei care nu au bani să se testeze înainte de fiecare meci, nu ar trebui să joace în Liga 1.
„Ce mare lucru să ne testăm înainte de fiecare meci? Nu ai bani, atunci nu joci. Ne infectezi? Ai COVID, stai acasă. UEFA a decis să ne testăm înainte de joc, înainte de plecare, la întoarcere. Ce mare lucru e? Noi nu avem inteligență și logică. Noi stăm 2 săptămâni în carantină. Ce atâta lucru. Dacă ai COVID, stai la hotel. Să vină că le fac eu contract și le fac teste la preț mai mic”, a mai spus Gigi Becali.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER