După înfrângerea suferită de Steaua în fața Astrei, scor 0-1, Gigi Becali și-a criticat jucătorii pentru jocul prestat de roș-albaștri.
De furia patronului nu a scăpat nici tehnicianul Sorin Cîrțu, care este considerat principalul vinovat.
„Am discutat cu Cîrțu și mi-a zis că nu e supărat pe mine, a înțeles că doar mi-am spus părerea. Toate meciurile în care Steaua pierde unei echipe ca Astra, e vinovat antrenorul, doar dacă pierzi în fața lui Rapid, Dinamo, Poli sau CFR atunci mai înțelegi că și ei au investit cât de cât.” a spus Gigi Becali la gsptv.
Finanțatorul Stelei a povestit și faptul că totul s-a năruit pentru roș-albaștri în momentul în care au venit jucătorii de la Urziceni. Becali a făcut referire la un cuvânt turcesc „haram” care se traduce prin „degeaba”, referire la jucătorii ialomițeni. „Dacă am luat jucători de la Urziceni, degeaba i-am luat, de „haram” s-au dus. M-a pedepsit Dumnezeu că i-am luat degeaba pe jucătorii de la Urziceni. Lui Niculae îi dau orice jucător de la Unirea, în afară de Brandan.” a mai spus patronul Stelei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER