Gigi Becali e în al nouălea cer! Promisiunea lui Andrei Miron înainte să ajungă la FCSB: „O să demonstrez!”

Andrei Miron (25 de ani) va ajunge la FCSB la finalul sezonului regulat din Liga 1, iar fundașul care în prezent evoluează pentru FC Botoșani a ținut să îi facă o promisiune lui Gigi Becali. Acesta i-a transmis patronului că va da totul pentru echipa roș-albastră.

Andrei Miron, promisiune pentru Gigi Becali

„Prima dată sper să calific echipa în play-off şi după nu cred că mai contează. Calific echipa şi e o performanţă enormă pentru Botoşani. Trebuie să mă gândesc doar la aceste trei meciuri pe care le am de jucat, pentru că sunt foarte importante şi după mă duc la FCSB şi o să mă pregătesc, când o să îmi vină şansa intru să demonstrez”, a declarat Andrei Miron, conform telekomsport.ro.

„Are foarte mare încredere în mine şi nu ştiu dacă o să intru titular din prima. Mă duc acolo, îmi aştept rândul şi când o să fie nevoie de mine o să vreau să dau randament. Când joci la FCSB, e clar că te gândeşti şi la echipa naţională. Nu îmi place viaţa de noapte, nu o să fie o problemă”, a mai spus Miron.

FC Botoșani nu va primi niciun ban de la FCSB pentru transferul lui Andrei Miron, dar moldovenii au păstrat 30% dintr-un viitor transfer al fundașului. Mai mult, fotbalistul va încasa un salariu lunar în valoare de 10.000 de euro.

18 meciuri a jucat Andrei Miron pentru FC Botoșani în actualul sezon al Ligii 1, reușind să înscrie și două goluri.

Publicat: 21 01. 2020, 16:24
Actualizat: 21 01. 2020, 16:27