„Gigi Becali e vinovat”. Fostul UEFAntastic a rupt tăcerea și l-a arătat cu degetul pe finanțatorul echipei pentru sezonul de coșmar al vicecampionilor

Impresarul Florin Lovin, fostul jucător al FCSB, susține că vina pentru ratarea titlului în Liga 1 Betano, în ultimii ani, o poartă Gigi Becali. De asemenea, fostul mijlocaș a transmis un mesaj de avertizare jucătorilor și antrenorilor care aleg să vină la vicecampioana României. 

FCSB e doar pe locul trei în play-off, iar Gigi Becali și-a luat deja gândul de la campionat. Cum vicecampioana nu a ajuns nici măcar în grupele unei competiții europene, sezonul pentru FCSB pare unul dezastruos. 

Vinovat pentru rezultatele echipei ar fi Gigi Becali, cel puțin în viziunea lui Florin Lovin: „E deja-vu, e deja clasic, an de an se iau cei mai buni jucători, an de an nu se produce nimic. E clar că vina cea mai mare îi aparține lui Gigi Becali. După cum ne-am obișnuit, domnul Becali răspunde de multe ori în funcție de ultimul meci, dar cred că jucătorii și antrenorii trebuie să știe unde vin. Și Mihai Teja a știut unde vine”, a declarat fostul mijlocaș pentru ProX.

Antrenorii au fost avertizați de Lovin, care susține și că CFR este favorita la câștigarea titlului: „Cred că antrenorii trebuie să fie mai atenți în momentul în care semnează cu Steaua. Să își pună niște clauze, să fie protejați. Astfel, probabil vor avea și un cuvânt mai greu de spus în ceea ce privește echipa. Eu îmi doresc că Steaua să ia titlul, am mulți prieteni, foști colegi acolo. Nu cred că este prea târziu, încă se mai poate. Astra este și ea importantă pentru mine. Dar vorbind realist, cred că CFR este principala favorită. Și Craiova ar merită, pentru suporterii pe care îi are”, a adăugat Lovin. 

 

 

Publicat: 13 03. 2019, 20:41
Actualizat: 13 03. 2019, 20:50