Gigi Becali face dezvăluiri despre Universitatea Craiova! Cum a ajuns echipa pe mâinile lui Mihai Rotaru: „Hai să vă spun adevărul!”. Ce spune despre Adrian Mititelu
Gigi Becali, finanțatorul FCSB, a vorbit despre modalitatea în care Universitatea Craiova a fost înscrisă direct în Liga 2.
Patronul FCSB-ului acuză faptul că decizia de a înscrie Universitatea Craiova direct în Liga 2 a fost una politică și a explicat care a fost mersul lucrurilor.
Mai mult decât atât, în urmă cu câteva zile, Gigi Becali a spus despre Universitatea Craiova, echipa din Liga 1, că nu are istorie și a dat de înțeles că îl susține pe Adrian Mititelu.
Gigi Becali: „Craiova a intrat în Liga 2 ilegal”
„La Craiova, dacă cineva contesta atunci, când Adunarea Generală a votat să joace direct în Liga 2, câștiga. E împotriva legii. Noi am căzut de comun acord pentru că a fost situația aia cu milioane, cu Mititelu. Am zis, hai să dăm un loc în Liga 2, să mulțumim orașul.
Hai să vă spun adevărul, Hrebenciuc i-a dat-o lui Olguța. A fost hotărâre politică. Olguța i-a dat-o după lui Rotaru. Totul a fost politic. Ea voia în Liga 1, cu Mititelu nu putea, că nu avea bani atunci, și l-a găsit pe Rotaru”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.
Echipa lui Adrian Mititelu a promovat în Liga 2
Imediat ce a făcut rost de bani, Adrian Mititelu și-a înființat o echipă, FC Universitatea Craiova 1948, cu care a pornit din eșaloanele inferioare și a promovat an de an. În acest sezon, echipa a acumulat un avans de 13 puncte față de echipa de pe locul secund în Seria 4 din Liga 3, după 16 etape disputate.
Ca urmare a situației provocate de pandemia de coronavirus, Federația Română de Fotbal a decis să „înghețe” campionatul Ligii 3, astfel că FC U Craiova 1948 a promovat la pas în Liga 2.