Gigi Becali a închis definivit subiectul Dan Nistor la FCSB, chiar înaintea meciului cu Dinamo. Patronul vicecampioanei a spus că Nistor nu va juca niciodată la FCSB.
Gigi Becali a vorbit despre meciul cu Dinamo și a lămurit situația lui Nistor: „De ce să am emoții? E meci de fotbal. Nu mai sunt ca pe vremuri. Fotbalul este un joc. Toată lumea spune că suntem mai valoroși decât ei. E derby, se poate întâmpla orice. Și ei își vor da viața. Mă aștept la cele trei puncte. Întâlnim o echipă cu tradiție, cu un antrenor valoros, dar noi vrem să ne impunem. Domnul Duckadam spunea că Nistor nu are loc la noi, eu spun că da. Dar nu va juca niciodată la FCSB. O să vedeți că Manea, Panțîru, Man, Coman și Oaidă vor ajunge la națională. Mi-a plăcut declarația lui Man, care a zis că o să vorbim pe teren”, a spus Becali, la sosirea la Arena Națională.
Chiar dacă cifrele îl pun pe Dan Nistor în topul celor mai eficienți jucători din prima ligă, Duckadam este de părere că FCSB are jucători mai buni pe postul lui: ”Nistor a avut o ofertă de la noi, acum ceva vreme, dar a preferat Dinamo. Este un jucător bun. Acum cred că nu ar avea loc la noi. Mai ales după ce vor reveni și jucătorii accidentați, i-ar fi greu să prindă un loc de titular”, a declarat Duckadam, la Digi Sport.
Helmuth Duckadam a ”încins” atmosfera înainte de meciul dintre FCSB și Dinamo cu un ”atac” la adresa celui mai bun jucător al ”câinilor”, Dan Nistor (31 de ani). Replica lui Nistor nu a întârziat să apară: ”Nu am niciun mesaj pentru dânsul. Are dreptate, normal că nu o să pot să joc în primul 11 al Stelei (n.r. – FCSB), pentru că eu nu o să merg niciodată acolo”, a spus Nistor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER