Gigi Becali spune că a încercat să negocieze câteva condiții cu Răzvan Burleanu, pentru a-l susține pentru un nou mandat de președinte al FRF, dar a fost refuzat. Patronul FCSB dorea, printre altele, să schimbe conducerea CCA.
Gigi Becali susține că ar fi fost dispus să facă o înțelegere cu Răzvan Burleanu, deși relația dintre cei doi a fost mereu tensionată. În perspectiva alegerilor de anul viitor pentru șefia FRF, Becali susține că a încercat o alianță cu Răzvan Burleanu. Concret, patronul FCSB i-a promis că îl va susține în tentativa de a obține un nou mandat, dar cu două condiții:
„Lui Burleanu i-am transmis prin Argăseală că vreau două lucruri și-i fac și campanie: antrenorul la echipa națională să fie român, iar la CCA să conducă Porumboiu cu Crăciunescu”, a declarat Gigi Becali la DigiSport.
Răzvan Burleanu n-a fost însă tentat de înțelegerea cu Gigi Becali, iar patronul FCSB îi transmite că a comis o greșală: „El i-a spus lui Vali să-mi transmită că o să aibă un vot în minus. Atunci, dacă nu e de acord, n-o să aibă în minus doar un vot, o să aibă toate voturile în minus”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER