Gigi Becali a anunțat că transferul lui Harlem Gnohere e doar o chestiune de timp. Pentru că Dinamo nu a acceptat să se despartă în acest moment de golgheterul său, finanțatorul vicecampioanei va face tot posibilul pentru a-l aduce sub comanda lui Reghecampf.
Fotbalul românesc se pregătește de o nouă trădare pe axa Dinamo – Steaua. Gigi Becali spune că e gata să-i ofere atacantului francez un salariu de trei ori mai mare decât primește la Dinamo. Finanțatorul Stelei a vorbit despre felul în care au mers negocierile cu marea rivală și a anunțat că, în iarnă, Gnohere va fi, cel mai probabil, noul jucător al Stelei: „Dacă băiatul vrea să plece pentru că ia 5.000 de euro și vine cineva și îi dă 15.000, cum să nu vină? E viața lui. Are 28 de ani. Ce vede omul în România, că vine la Steaua, joacă un an bine și merge la arabi pe bani mult mai mulți.
Nu îl poate ține nimeni. Suporterii să înțeleagă că lumea funcționează după niște legi. Ei nu se pot implica în viața unui om. Suporterii au o importanță mare, dar nu îi pot controla pe jucători.
Am ajuns până la 800.000 și nu au vrut să îl dea. Am transmis prin avocat și prin Anamaria. 100% îl voi lua în iarnă. Indiferent de ceea ce se va întâmpla. Și dacă mai ia 10-15 kilograme, îl luăm și îl slăbim”, a spus Becali, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER