Gigi Becali, finanțatorul clubului FCSB, a reacționat după ce a aflat că Edi Iordănescu, antrenorul lui CFR Cluj, îl dorește pe căpitanul Florin Tănase (26 de ani).
Edi Iordănescu a declarat că își dorește un jucător „inaccesibil” de la FCSB, iar potrivit informațiilor apărute în presă ar fi vorba despre nimeni altul decât Florin Tănase, preferatul patronului Gigi Becali.
Contactat de către ProSport, Gigi Becali a declarat categoric că Florin Tănase nu va ajunge niciodată la CFR Cluj și l-a ironizat pe Edi Iordănescu. Patronul lui FCSB i-a transmis antrenorului de la CFR Cluj să îl caute pe celălalt Tănase din Liga 1, Cristi, care evoluează acum la Academica Clinceni.
Totuși, Gigi Becali le-a transmis celor de la CFR Cluj că are doi jucători de vânzare pentru ei: pe Aristidis Soiledis, fundaș trimis la echipa a doua și ultimul străin din lotul lui FCSB, și Alexandru Stan, mijlocaș dispărut de multă vreme din peisajul primei echipe.
De asemenea, patronul nu l-a uitat nici pe Cristi Bălgrădean, portarul care a semnat pe ascuns cu CFR Cluj, pe vremea când era în ultimele luni de contract cu FCSB.
„Florin Tănase o să ajungă la CFR Cluj când o să câștige Balonul de Aur un fotbalist din România. A, poate Edi Iordănescu îl vrea pe Tănase, dar Cristi Tănase nu mai este la noi, este la Clinceni. Să îi dați lui nenea Edi numărul de telefon să îl sune pe Dodel.
Hai sa fim serioși! Nici de glumă nu este asta. Acum, am la echipă băieți de caracter. Nu mai sunt prin vestiar pe la noi jucători genul lui Bălgrădean. Dar stați că am încă doi pentru CFR. Să îi ia pe Soiledis și pe Stan. Pe ăștia doi poate să îi ia nenea Edi”, a spus Gigi Becali, în exclusivitate pentru ProSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER