Gigi Becali îl laudă, dar s-a săturat să fie rezervă! Stelistul care vrea să plece:** „Dacă situația va continua, iau asta în calcul”

Răzvan Stanca a confirmat că a luat în calcul varianta plecării de la Steaua, din cauza statutului de rezervă, lucru de care ProSport a scris în urmă cu câteva zile. Portarul venit de la Craiova spune că este nemulțumit că apără puțin, însă păstrează un discurs fair-play despre Ciprian Tătărușanu.

„Sigur că vom fi criticați după ce am făcut egal cu o echipă din liga a doua, însă am jucat pe un teren dificil. Am avut multe ocazii și a fost un test util.

Normal că m-am gândit să plec de la Steaua dacă această situație continuă. Nu-mi convine să fiu rezervă, e normal. Dar vom vedea. Ciprian Tătărușanu e un portar valoros și nu merita să fie criticat cum a fost. Să fie tare și sunt convins că va demonstra că e valoros.

Eu nu cred că există „sifoane” în vestiar”, a declarat Răzvan Stanca la Sport.ro.

Publicat: 07 03. 2012, 17:14
Actualizat: 07 03. 2012, 17:16