Gigi Becali vrea să întărească defensiva, iar Bradley de Nooijer ar putea ajunge la FCSB. Mutarea se paote perfecta după „dubla” din turul doi preliminar al Europa League dintre Viitorul și Gent.
„Vrem să luăm un fundaș stânga bun pe bani. Am putea să îl luăm pe De Nooijer, dar după acest meci cu Gent. Ganea nu este neapărat o soluție. Nu a jucat de mult timp. Dacă nu îl luăm pe De Nooijer, nu mai luăm alt fundaș stânga. Așteptăm să își revină Stan și Momcilovic. De ce să dai un milion de euro pe un fundaș stânga când mai ai doi?”, a spus Helmut Duckadam, la Digi Sport.
Mihai Bălașa a jucat pe flancul stâng al apărării contra celor de la Hermannstadt, 4-3, acesta fiind flancul cu probleme de la FCSB, de la plecarea lui Junior Morais. Alexandru Stan și Marko Momcilovic sunt încă indisponibili.
„Primordial și cel mai important e un fundaș de picior stâng, asta e cea mai importantă achiziție de care avem nevoie acum”, a anunțat și antrenorul Bogdan Andone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER