Gigi Becali a continuat să fie supărat pe echipa sa și în această dimineață, după egalul dintre FCSB și Academica Clinceni, scor 0-0. Patronul roș-albaștrilor și-a vărsat nervii pe juristul CSA Steaua, Florin Talpan, pe care l-a imitat și l-a ironizat în direct la televizor.
„Dacă dau un jucător pe 20 de milioane nu mai am probleme, dar până atunci trebuie să fim precauți. Dacă e groasă treaba peste doi ani, vând ce vând și îi dau lui Talpan echipa. Ia, bă, Talpane totul! Dacă vrei să faci ceva în țara asta vine Talpan și țipă că «domnul judecător, a furat Steaua, a furat Steaua, domnul judecător (n.r. îl imită pe Florin Talpan)». Uitați-vă la Rapid! L-am ironizat pe Talpan pentru că am dreptate. România e făcută să fie distrusă din răutate, din invidie, din trufie de câte un procuror
De-a lungul timpului am avut reclamații că fac spălare de bani la FCSB. Că am luat bani de la FCSB și i-am dat lui Borcea. Suntem o țară de nebuni, nu vrem să dezvoltăm țara asta”, a declarat Gigi Becali la Pro X.
Gigi Becali nu și-a lăsat nici jucătorii necriticați: „Eu am luat lucrurile bune. E vorba de atitudine. Am vorbit cu ei și le-am spus că ei nu sunt fotbaliști pentru că nu joacă la nivel înalt. Aseară am avut 2-3 ocazii clare. La ocazia lui Tănase nu ai cum să ratezi. Când ești fotbalist mare o bagi în plasă. În plus, noi am avut și un penalty. S-a spus despre mine că am nu știu ce grad de rudenie am cu Dima, că e machedon. N-am niciun fel de grad de rudenie cu el
Aseară au jucat niște talente cu o autobază de șoferi. Clinceniul a băgat autobaza în garaj. Am luat primele măsuri. Prima a fost Nedelcu. La revedere 15.000 de euro pe lună. Am scăzut 150.000 de euro din salarii în ultima vreme. Să vină de la Academie jucători. Eu aștept încă un an, că nu e problemă cu banii. Dar dacă apar problemele cu banii… Eu tot mai cred că fac mulți bani din fotbal”.
„Am vorbit cu jucătorii. Le-am spus «Bă, știți că vă critic. Nu e permis așa ceva. Vreți să fiți fotbaliști? Acum nu sunteți. Uitați-vă la Barcelona, Juventus, Inter. Nu există scuze. Vreți să fiți mari? Bătaie!»” Gigi Becali
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER