FCSB e la cinci puncte distanță de liderul Ligii 1 Betano, CFR, iar șansele roș-albaștrilor pentru laurii de campioni sunt reduse, mai ales că din play-off mai sunt doar trei etape de disputat. Gigi Becali ține legătura cu Marius Șumudică, antrenorul lui Al-Shabab, din Arabia Saudită, iar tehnicianul a dezvăluit ultima discuție purtată cu acesta, chiar după meciul CFR-ului.
„Era abătut, săracul. Am vorbit aseară cu el, după meci m-a sunat să mă întrebe ceva, am vorbit cu el, era abătut, în fine. E foarte greu. Îl respect, sunt profesioniști, cumnatul meu e secund acolo, Bogdan Andone e acolo și mi-a spus că au condiții excepționale. Ce a făcut Gigi pentru acest club e excepțional, la modul de a creea condiții de pregătire, alimentație, medicamentație, banii toți la zi, ceea ce e lux în România. Văd că sunt echipe neplătite de 3-4 luni”, a spus Marius Șumudică.
„Nu vreau să trec în partea cealaltă, că e prietenul meu. Noi nu vorbim prin mesaje. M-a și certat odată. Că i-am dat un mesaj. Și cică: Bă, ești bărbat? Mie nu îmi place cu whatsapp-ul, cu astea, cu nu știu ce, te rog eu frumos, sună-mă”. Și noi vorbim. Mă sună, dar acum îi spun lui să îmi plătească, pentru că e scump roamingul în Arabia Saudită. E prietenul meu, îmi pare rău pentru ceea ce face că nu reușește, dar e un om care nu trebuie îndepărtat din fotbal, nu am lucrat cu el, dar sufletul îl are bun”, a mai spus antrenorul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER