Gigi Becali, laude pentru omul numărul unu de la FCSB: „Eu v-am zis că nu ne mai bate nimeni, până în decembrie o să fim pe locul 1”

Gigi Becali îl laudă pe antrenorul Bogdan Argeș Vintilă. Tehnicianul l-a înlocuit pe Vergil Andronache, dar debutul a fost nefast. A pierdut partida cu Gaz Metan Mediaș cu 4-0 și apoi a fost eliminat din Europa League, 0-1, în Portugalia, cu Vitoria Guimaraes. Însă, de atunci roș-albaștrii nu au mai fost perdanți: au înregistrat 11 jocuri fără înfrângere, dintre care nouă victorii și două remize, cu CFR și Dinamo (incluzând și cele două dueluri din Cupa României).

”Eu v-am spus, dar voi nu m-ați crezut. O să vedeți voi, până în decembrie o să fim pe primul loc. Stați așa, că încă nu e decembrie. Sincer, nu mă așteptam nici eu așa de repede, să ai atâtea puncte în spate și să ajungi la un punct de Craiova, două de Viitorul, patru de CFR, să treci peste Gaz Metan.

Mă gândeam că o să revenim, pentru că avem valoare, dar nu mă așteptam nici eu să fie așa de repede. Eu v-am zis că nu ne mai bate nimeni, până în decembrie o să fim pe locul 1”, a declarat Becali la Digi Sport.

Acum, FCSB e pe locul 5, în Liga 1, după 16 etape, la patru puncte de liderul CFR.

„La moral, cel mai mult am lucrat la moral. Cel mai mult la moral, acolo erau probleme, dar acum s-au reglat lucrurile și organizarea jocului. Ca antrenor, te implici în toate aspectele echipei. Și atunci, normal că intri și în partea tehnică, și în partea tehnico-tactică”, a explicat Vintilă cum a revitalizat echipa.

Publicat: 13 11. 2019, 09:12