Trei victorii în ceea ce a mai rămas din turul Ligii I valorează, pe lângă nouă puncte, și 100.000 de euro pentru jucătorii Stelei. Totuși, prima anunțată de patron va fi plătită doar dacă roș-albaștrii reușesc să recupereze distanța față de Dinamo și câștigă campionatul. În această situație, alți 100.000 de euro vor intra în conturile fotbaliștilor. Deși este vorba despre o sumă importantă, steliștii nu sunt entuziasmați de promisiune, șansele ca banii să ajungă la ei fiind foarte mici.
„Urmează meciurile cu Dinamo, CFR Cluj și Sibiu, iar dacă le vom câștiga și pe urmă luăm și campionatul, au 100.000 de euro primă. Asta pe lângă 100.000 de euro bonus în situația în care ei câștigă campionatul”, a mărturisit finanțatorul Stelei. În total, fiecare stelist ar putea câștiga câte 200.000 de euro dacă echipa ia titlul și obține victoriile în cele trei jocuri amintite mai sus.
În stilul lui Caragiale, am putea spune că bonusul e superb, dar lipsește cu desăvârșire. Practic, clasamentul Ligii I din acest moment demonstrează că promisiunile patronului au șanse mai mari să nu se îndeplinească decât să fie puse în practică. La 11 puncte în spatele liderului Dinamo înainte de meciul direct, câștigarea campionatului pare imposibilă.
„Dinamo e favorită că Steaua joacă în Europa, ca și Vorskla” Fostul manager general de la Steaua nu a ratat șansa de a trimite săgeți către Dinamo cu doar o săptămână înainte de meciul direct dintre cele două echipe. Mihai Stoica a vrut să sublinieze faptul că roș-albaștrii au un dezavantaj înaintea marelui derby pentru că vor fi mai obosiți după meciul cu Schalke. „Dinamo defilează în campionat, dar are șanse pentru că Steaua joacă joi în Europa League. La fel și Vorskla Poltava. Ce să facem, asta e situația!”, a spus MM la Dolce Sport.
MM îl „înțeapă” pe Ilie Stan
Mihai Stoica continuă să îl critice pe Ilie Stan și după ce acesta s-a văitat că fostul manager pune presiune pe el. Într-o intervenție avută ieri la „Morning Sport”, MM a criticat evoluția echipei, dar l-a ironizat și pe antrenor, care nu cunoaște realitățile clubului. „Nu mai vorbesc despre un alt antrenor la Steaua, pentru că se plânge actualul tehnician că este sub presiune și ajunge la echipa a doua. Îl anunț că nu are cum. A doua echipă nu mai există. Rămân la părerea că nu văd nimic în jocul Stelei”, a mărturisit Stoica.
Șiman ține cu dinții de Curelea
Patronul Sportului, Vasile Șiman, a reacționat după declarația atacantului Costin Curelea, cel care a spus că speră să se transfere la o altă echipă, dată fiind vârsta la care a ajuns. „Curelea e de mult de vânzare, dar trebuie să fie și o ofertă potrivită cerințelor noastre”, a spus Șiman. (Marius GÎRLAȘIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER