Gigi Becali „lucrează” chiar la punctul forte al Stelei!** Trei mutări și o gafă: nu știe ce jucători are în echipă!
„Avem nevoie de patru, cinci jucători”, a fost declarația
repetată ca un laitmotiv de către steliști după pregătirea de vară.
Dorințele lui Levi și Mihai Stoica au fost preluate declarativ și
de patronul Becali, care a anunțat după ratarea primului obiectiv,
Supercupa, că va face patru transferuri. Intenția patronului ar
putea fi însă o problemă pentru stafful tehnic: Gigi vrea să
lucreze la faza defensivă, chiar punctul forte al Stelei!
„În apărare stăm bine, suntem acoperiți”, spunea MM
înaintea meciului cu Oțelul. „Dacă vor veni jucători, vor veni la
mijloc și în atac”
Bicfalvi
a fost primul luat în vizor de Becali! Chiar dacă
nu este fundaș, postul său de închizător este decisiv în faza
defensivă a echipei.
„Poate o să plece la vară! Ce a jucat Bicflavi? E jucător
doar de antrenament„, spunea patronul.
Al doilea
pe lista neagră: Latovlevici! Unul dintre favoriții
de până acum, Lato este avertizat că va deveni a treia opțiune pe
postul său! Brandan ar putea coborâ ca fundaș stânga, iar Becali
spune că va mai aduce un jucător pe această parte.
„Latovlevici ce a jucat? O să fie rezervă de lux, a treia
opțiune! Brandan și-a dat viața, a jucat, dar nu a avut cu cine!
Mie mi-a spus Dan Petrescu că Pablo trebuie să joace fundaș stânga
și doar în caz de nevoie ca închizător”
Martinovic, al treilea sărit din schemă! Deși este
doar o variantă de rezervă, sârbul va fi înlocuit după revenirea
preferatului lui MM Stoica, Matei. Becali are însă și o alta
variantă pentru postul de fundaș stânga: Emeghara.
„Pe dreapta îi am pe Matei și pe Emeghara. Mai aduc jucători,
echipa nu rămâne așa!”, a spus Becali la gsptv.
Luat de valul schimbărilor,
Becali a uitat că Emeghara nu a făcut pregătirea cu Steaua și nu
mai este în lotul lui Levi