Gigi Becali, motivul incredibil pentru care nu îl dă afară pe Aristidis Soiledis: „Dacă e ortodox înseamnă că e român!”
Gigi Becali a anunțat în nenumărate rânduri, în ultima perioadă, că își dorește să aibă la FCSB numai jucători români. Fundașul Aristidis Soiledis (29 de ani) a rămas ultimul străin din lot.
Întrebat despre posibilul transfer la FCSB al lui Alexandru Albu (26 de ani), fundașul central al Concordiei Chiajna, Gigi Becali susține că are încă un verdict în ceea ce îl privește.
„Nu știu. Tot ce știu e că mă axez numai pe jucători români”, a spus Gigi Becali, la Pro X.
„Soiledis rămâne pentru că e ortodox”
După ce i s-a atras atenția că mai are un jucător străin în lot, Gigi Becali a explicat că fotbalistul încă are contract cu FCSB și nu poate să îl dea afară, însă motivul pentru care patronul îl păstrează pe Aristidis Soiledis la echipă este dat de religia jucătorului.
„Da, nu dăm afară jucătorii, ăla e grec, dacă e ortodox înseamnă că e român”, a spus Gigi Becali.
Soiledis s-a accidentat
FCSB a primit o veste proastă în ceea ce îl privește pe Aristidis Soiledis. Fundașul roș-albaștrilor a anunțat, printr-o poză postată pe contul său de Instagram, că va lipsi de la antrenament pentru următoarele trei săptămâni, bifând o nouă accidentare.
„Bine ai venit în viața mea pentru următoarele trei săptămâni”, a postat Aristidis Soiledis, alături de o poză în care apare piciorul său drept, imobilizat.
Fotbalistul grec revenise recent după o accidentare și apucase să joace doar zece minute de la reluarea Ligii 1, pe finalul meciului cu Gaz Metan Mediaș, scor 1-0, în etapa a noua a play-off-ului.
Alexandru Albu, nerăbdător să ajungă la FCSB
Fundașul central Alexandru Albu și-a dat acordul pentru transferul la FCSB, însă roș-albaștrii trebuie să negocieze cu cei din conducerea clubului Concordia Chiajna.
„Cu mine nu e nicio problemă să se înţeleagă. Trebuie să se înţeleagă cu clubul. Stau cu puţine emoţii. Aştept cu nerăbdare, sper să se rezolve”, a spus Alexandru Albu, potrivit Antena Sport.