Gigi Becali nu poate să le facă chiar pe toate: „Mă interesează doar banii”. Ce strategie va adopta patronul lui FCSB în viitor

Gigi Becali nu poate să le facă chiar pe toate: „Mă interesează doar banii”. Ce strategie va adopta patronul lui FCSB în viitor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă și-a acuzat jucătorii că au emoții în fața adversarilor din cauza vârstei, Gigi Becali nu va renunța la strategia sa de a aduce la FCSB jucători tineri cu scopul de a-i vinde mai departe pe sume impresionante.

Patronul lui FCSB s-a arătat dezamăgit după egalul dintre Sepsi OSK și FCSB, scor 2-2, care o aduce pe formația roș-albastră la un pas să rateze și acest titlu.

CFR poate deveni campioană încă din etapa a 9-a, dacă o va învinge pe FC Botoșani. De asemenea, ardelenii vor câștiga titlul în runda următoare chiar și dacă nu va învinge formația lui Marius Croitoru, cu condiția ca FCSB să obțină un rezultat identic sau mai slab.

Gigi Becali nu poate să le facă chiar pe toate: „Eu vreau să câștig banul, eu asta, asta e politica mea

Patronul lui FCSB a precizat că pe el îl interesează, cel mai mult, câștigurile. Astfel, el va aduce în continuare jucători tineri la FCSB pentru a-i transfera mai târziu pe sume mult mai mari, așa cum a fost în cazul lui Dennis Man, care a plecat de la FCSB la Parma pe suma 13 milioane de euro.

„Eu am 60 de ani mă tata, mă? Eu performanță, eu să bat CSA-ul, ce să fac eu mă? Eu tot? Când nu ies lucrurile asta mă distrez. Nu râdeam, nu făceam caterincă? M-a interesat campionatul asta, n-a ieșit. Ce să fac? Stau supărat?! M-ar supăra din buzunarul meu să pierd bani.

Dacă eu nu îl vindeam pe Man, da’ tată. Acum nu vă răspundeam la telefon, eram supărat. Fotbalul e fotbal. Ce facem acuma?! Ne îmbolnăvim de la fotbal.

Eu vreau să câștig banul, eu asta, asta e politica mea. Jucători tineri ca să câștig banul. Vreau să iau 100 de milioane. La mine fotbalul e o afacere, eu mi-am asumat tot. Și acuma? Nu sunt în luptă? A fost vorba de clasament, dar eu sunt mulțumit și acuma, am luat 11 milioane”, a spus Gigi Becali la Digisport.

 

George Nistor / Autor
Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×