Sezonul trecut a însemnat un adevărat record al antrenorilor ce s-au perindat pe banca tehnică a Stelei. Rând pe rând, Victor Pițurcă, Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu, Marius Lăcătuș, Sorin Cârțu și Cosmin Olăroiu au condus echipa roș-albastră.
Din acest sezon, managerul Mihai Stoica a dorit să aducă la Steaua un antrenor agreat de el, Roni Levi fiind văzut tehnicianul cel mai indicat a face echipă cu Meme. Israelianul a pierdut însă primul trofeu al sezonului, Supercupa României, scor 1-0 cu Oțelul Galați. Nici debutul în Liga 1 nu a fost cu noroc. Steaua a terminat la egalitate cu Voința Sibiu, scor 1-1, echipă nou promovată. În pofida acestor rezultate, patronul Gigi Becali a evitat să se pronunțe în legătură cu modul în care antrenorul a pregătit tactic ambele partide.
Conștient că echipa nu are forța de a spulbera orice adversar, patronul Stelei nu a spus niciun cuvânt despre Levi. Totuși, în momentul în care la echipă vor ajunge toți jucătorii ceruți de antrenor și iar rezultatele vor întârzia să apară, Levi va fi demis.
„El încă nu-și poate arăta munca pentru că nu are marfă. După 5-6 meciuri pot spune ceva despre el. E încă musafir, nu-l pot critica. Dar dacă nu va avea rezultate în momentul în care îi voi aduce toți fotbaliștii pe care el îi vrea, îl schimb”, a spus Gigi Becali la Sport.ro
După meciul de la Sibiu, Becali și-a desființat jucătorii: „Nu mă mai duc la meci, eu mă duc doar când sunt pe primul loc, nu pentru batjocură. Dacă ești Răduț și te dai cu tatuaje de zici că ești englezul ăla, Beckham, cum să joci la Steaua? Latovlevici, Bicfalvi, Gardoș, ce au făcut? Dacă sunteți fotbaliști, ia mă mingea, ești fundaș central și ai 1,90 metri. Răduț este talentat, figurant…”.
Steaua l-a transferat astăzi pe Bourceanu, iar Nikolic este aproape de a semna cu roș-albaștrii. În zilele următoare la Steaua vor mai sosi Moraes și Prepeliță.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER