Gigi Becali, o nouă ieșire nervoasă la adresa jucătorilor de la FCSB. Cristea și Oaidă n-au scăpat de furia patronului

Deși au trecut câteva ore bune de la eșecul suferit de FCSB în fața CFR-ului, scor 0-1, pe stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu”, Gigi Becali nu s-a liniștit și a avut o nouă ieșire nervoasă la adresa jucătorilor de la FCSB. Iulian Cristea și Răzvan Oaidă n-au scăpat de furia latifundiarului din Pipera, iar Olimpiu Moruțan a fost din nou criticat de afacerist.

Gigi Becali, o nouă ieșire nervoasă la adresa jucătorilor de la FCSB

”O poziție nefirească e cea a lui Cristea. Sare non stop la cap, dar nu o lovește. Aia e o poziție nefirească. Când ești inter și mijlocaș bagi piciorul la minge și rămâne la tine. Și Oaidă a avut o poziție nefirească. În loc să bage alunecare, el se ducea în stânga. Eu după am aflat că am jucat cu 3 fundași și că Oaidă era mijlocaș de bandă. Oaidă n-a fost fundaș stânga. Când a ieșit Momcilovic s-a schimbat sistemul.

Eu mă refeream la proxeneți când am zis de pește.. Voi sunteți mai tineri și poate nu știți. El e cuminte, dar… Nu e problemă pentru că sunt banii lui și e bine să își ia lucruri frumoase. El nu a demonstrat nimic, n-a făcut nimic și trebuia să se gândească că stârnește invidia colegilor. Putea să își ia mașina asta Coman, Neymar”, a spus Gigi Becali la Pro X.

 

Publicat: 03 02. 2020, 12:52