Gigi Becali poate să strige fără teamă: „Tiki-taka Barcelona”!** Calculul care dovedește că Steaua a devenit o copie a catalanilor
De la venirea lui Laurențiu Reghecampf, Steaua a reușit o performanță pe care roș-albaștrii nu o mai reușiseseră de pe vremea lui Olăroiu.
Spre deosebire de anii trecuți, în care Steaua era considerată o echipă specialistă în fructificarea fazelor fixe, sezonul actual lucrurile s-au schimbat.
Din cele 14 goluri marcate în primele cinci etape, 13 au fost înscrise cu șuturi sau lovituri de cap din interiorul careului de 16 metri.
Asemănător stilului Barcelonei, echipă care, în majoritatea cazurilor, duce mingea până în careul adversarului atunci când înscrie, Steaua a procedat altfel doar prin Tănase, la golul de 5-1 cu „U” Cluj. Atunci, decarul a marcat printr-un șut plasat chiar de la marginea suprafeței de pedeapsă.