Gigi Becali povestește pas cu pas conflictul din aeroport. „Eu făceam poze cu niște copii, iar el spunea ‘pușcăriașul face poze’. Un trepăduș de nimic”. Ce a urmat în conflictul cu Preda. „Tu nu te gândești că pot să-ți dau un picior?”
Finanțatorul FCSB, George Becali, a detaliat, luni, pentru MEDIAFAX, conflictul avut cu Cristian Preda în incinta aeroportului Otopeni, precizând că „nu i-a făcut nimic, nici măcar o palmă să-i fi dat” și că europarlamentarul ” s-a lovit cu geanta” de piciorul său.
„La prima poartă l-am văzut, îl cunoșteam și am dat din cap din instinct, că am fost europarlamentar cu el pe vremuri. Nu a răspuns. Am văzut că s-a uitat urât… Treaba lui, că nu e obligat omul să salute. Eu am zis: l-am salutat, mi-am făcut datoria în fața lui Dumnezeu. Când, la a doua poartă, mi-au spus să trec, am trecut. El, pe el l-au pus să se descalțe. Cred că atunci s-a enervat. mă rog, el este europarlamentar și l-au pus să se descalțe și pe Becali nu? S-a enervat, cred că de asta. Apoi, când am plecat dincolo de poartă, m-au oprit niște copii să facem o poză. Făceam poze când el spune /pușcăriașul face poze/, dar vorbind singur. De acolo au pornit celelate lucruri, că nici eu nu mi-am mai păstrat firea și am făcut ceea ce trebuia să fac, adică să-i arăt eu cine este el. L-a pus pe listă Băsescu, un trepăduș de nimic și după aia l-a atacat pe Băsescu, a cerut articolul 7 activat împotriva României”, a afirmat George Becali.
Ce l-a scos din sărite pe finanțatorul vicecampioanei și scenariu de filme de acțiune
George Becali a mai spus că, la un moment dat, s-a îndreptat spre locul unde se afla comisarul european Corina Crețu. „După aia m-am dus să o salut pe Corina Crețu, că e la poarta 10. Am zis să mă duc să o salut și s-o îmbrățișez, că e femeie de treabă, că nu am mai văzut-o de șase-șapte ani. Era acolo el, a trecut pe lângă mine și nu știu cum încercat eu așa și m-am dat la o parte și când colo s-a lovit cu geanta de piciorul meu. Atât. Nu i-am făcut nimic. Nici măcar o palmă să-i fi dat. Eu vreau pace, dar ce să fac – sunt și eu un om. De ce să-l faci pușcăriaș, pentru ce? Dacă omul te salută, de ce să-l faci pușcăriaș? E frumos așa? Nu e frumos. Un nemernic. Adică eu te salut, dau din cap și tu mă faci pușcăriaș. De ce faci așa ceva? Nu te gândești că pot să-ți dau și-o palmă și vreun picior? Dar nu fac eu de astea”, a mai spus finanțatorul FCSB.
Cristian Preda reproduce scenele din Otopeni: „Oribile!”
Europarlamentarul Cristian Preda a povestit, pe Facebook, că Gigi Becali l-a amenințat la plecarea spre Strasbourg de pe aeroportul Otopeni, adăugând că incidentul s-a produs după ce l-a văzut pe Becali trecând prin poarta de protocol și a întrebat un ofițer „de ce trec pușcăriași pe acolo”. „Scene oribile la Otopeni, la plecarea spre Strasbourg. Îl văd pe Gigi Becali trecând pe la poarta de protocol. Îl întreb pe ofițer de ce trec pușcăriașii pe acolo. Becali aude și începe să înjure ca la ușa cortului. Mă urmărește prin aeroport amenințându-mă și urlând porcării de nereprodus. Apoi trage un șut în geanta pe care o port pe umăr. Grapini și Bușoi îl îmbrățișează. Scap de marțafoi zicându-i că voi chema poliția”, a scris europarlamentarul Cristian Preda, luni pe Facebook.
Trecutul lui George Becali
Finanțatorul FCSB a avut de executat o pedeapsă de trei ani și șase luni, după ce a fost condamnat, în 20 mai 2013, la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării și a primit ulterior un spor de șase luni, după alte două condamnări, în dosarul „Valiza” și în cel al sechestrării celor care i-au furat mașina.